MILOSTENIA

-Bunurile materiale sUnt si ele un dar de la Dumnezeu si servesc ca o prelungire a vietii oamenilor, intrucat pe saraci pururea ii avem cu noi (Matei 26, 11), orice crestin este dator sa contribuie la prelungirea vietii celui amenintat in existenta lui. Faptele milosteniei nu se apreciaza numai dupa multimea materiala ci mai ales dupa dispozitia inimii a unei inimi miloase care vede in saracia aproapelui propria sa lipsa. Numai acea darnicie este o mila crestina care este inchinata Domnului si facuta intru numele lui Iisus (Matei 25, 40-45) fara a astepta vreo rasplatire lumeasca de la primitor sau vreo lauda de la oameni (Qeut 15, 11; Prov. 28, 27; Sirah. 5, 5-7; Matei 5, 7-45; 10-42; Luca 6, 30; 12-58-59; II Cor. 9, 7; V. Cersetoria; Fapte bune). Imparte toate cu fratele tau si nu zice ca sunt proprietatea ta, caci impartasirea de bunuri materiale si spirituale au fost pregatite de Dumnezeu pentru toti oamenii deopotriva. -Const. Ap. VII, 12. ,

-”Duhovnicii care impart milosteniile incredintate lor celor cu adevarat saraci, se aseamana cu apostolii care faceau acest lucru cu averile aruncate la picioarele lor (F. Ap. 5 si 6) iar cei ce le opresc pentru ei sau rudele lor, se aseamana cu Anania si Safira, ba si mai rau, caci aceia au oprit din cele ce erau ale lor si au fost osanditi cu moartea, dar acestia opresc cele ale saracilor din cele incredintate lor de altii. Daca opresc pentru ei ceva din hrana zilnica aceasta nu este un rau, dar trebuie sa se roage pentru cei ce i-a dat milostenia si sa se implineasca cum i s-a poruncii de binefacatori”. -S. Tes. IX, 72.

-”Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu, nu cunoaste deosebirea intre omul rau si bun, intre drept si nedrept cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului (cerute de legile naturale ca om), ci imparte tuturor la fel dupa trebuinta, chiar daca cinsteste mai mult pentru buna aplicare a voii pe cel virtuos decat pe cel lenes”. -Filoc. II p. 40,24.

-Adevarul neputintei obliga moral pe aproapele sa ofere ajutorul milosteniei, iar nu viclesugul trandaviei, a betiei, a fumatului, etc. caci darul milosteniei trebuie sa fie o completare a muncii insuficiente si a iconomisirii vietii celui neputincios si nu o daruire spre dezmat si decadenta morala. “In cei ce stapaneste mila si adevarul, in acestia stapaneste si tot ce e placut lui Dumnezeu. Caci adevarul nu judeca pe nimeni fara mila; iar mila nu se indreapta cu iubire spre nici-un om fara adevar”. -Filoc IV, p. 290.67.

Fereicirea a V-a: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”

Care este a cincea fericire si ce inteles are?

“Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Milostenia sau indurarea crestina izvoraste din iubirea de Dumnezeu si de aproapele si se arata prin ajutorarea materiala si morala a semenilor nostri aflati in nevoie. Mantuitorul, Care este modelul desavarsit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a aratat ca la judecata de apoi faptele indurarii trupesti si sufletesti sunt acelea care ne vor deschide portile fericirii vesnice (Matei 25, 34-40). Dar, «chipurile de a milui – cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur – sunt felurite si porunca aceasta este intinsa»654 (Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 227).
Care sunt faptele milosteniei trupesti?
Faptele milosteniei trupesti sunt in numar de sapte, si anume:
1) Hranirea celui flamand, care, din pricina saraciei si neputintei, nu se poate hrani prin munca proprie.
2) Adaparea celui insetat, care, din lipsa sau slabiciune, nu-si poate alina setea;
3) Imbracarea celui gol, adica a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;
4) Cercetarea celor in necazuri si nevoi, pentru ajutorarea lor;
5) Cercetarea celor bolnavi. Aceasta porunca se implineste mai intai prin cuvintele mangaietoare si compatimitoare; al doilea, sfatuindu-i sa sufere cu rabdare nenorocirea, fara cartire, ci cu binecuvantare, si facandu-i sa inteleaga ca suferinta este ingaduita spre incercare, intarire si ispasire; al treilea, indemnandu-i si ajutandu-i sa se spovedeasca si sa se impartaseasca si sa primeasca Taina Sfantului Maslu; al patrulea, invatandu-i sa nu cada in credinta desarta a celor ce voiesc sa-si castige sanatatea cu farmece si felurite inselaciuni diavolesti, ci sa-si puna increderea si nadejdea numai in mila lui Dumnezeu si in leacurile sfatuite de medici. Iar cand acesti bolnavi sunt lipsiti sau fara ajutorare, sa-i ajutam cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere si altele.
6) Gazduirea calatorilor, mai ales a bolnavilor si a celor lipsiti de mijloace materiale, facand aceasta cu bucurie;
7) Ingroparea saracilor si a celor pe care nu are cine sa-i ingroape, daruind cele trebuitoare pentru inmormantarea lor crestineasca.
Daca moare o ruda sau un prieten, aceasta datorie se implineste prin petrecerea mortului pana la groapa, cu rugaciuni si acte de milostenie pentru sufletul raposatului si cuvinte de mangaiere pentru cei ramasi in viata. Neindeplinirea acestor fapte fata de semeni inchide portile fericirii ceresti si aduce osanda vesnica (Matei 25, 41-46).
Care sunt faptele milosteniei sufletesti?
Faptele milosteniei sau indurarii sufletesti sunt tot in numar de sapte, si anume:
1) Intoarcerea celor rataciti la calea adevarului si a celor pacatosi la calea virtutii, dar cu duhul blandetii si al intelepciunii, spre a-i feri atat de pacatul deznadejdii cat si de cel al prea marii increderi in indurarea lui Dumnezeu.
Insemnatatea acestei fapte o arata Sfantul Apostol Iacov, cand zice: “Fratii mei, daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva, sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate” (Iacov 5, 19-20).
2) invatarea celor nestiutori si nepriceputi (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);
3) Sfatuirea celor ce au trebuinta de sfat (I Tes. 5, 11-15). Trebuinta de sfat bun si dat la vreme au cei cu o viata pacatoasa, cei in nevoie si stramtorare, sau cei a caror viata si cinste sunt in primejdie.
4) Rugaciunea catre Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5, 16; Filip. 1, 19; Col. 4, 3).
5) Mangaierea celor intristati (I Tes. 5,14), din pricina bolilor, a pacatelor sau a nenorocirilor de tot felul;
6) Nerazbunarea pentru raul facut de altii, ci rasplatirea raului cu binele (Matei 5, 44-48; Rom. 12, 19-21);
7) Iertarea greselilor savarsite de altii fata de noi insine, nu numai o data, ci “de saptezeci de ori cate sapte”, cum spune Mantuitorul (Matei 18, 22).
Cum trebuie savarsite aceste fapte ale milosteniei?
Spre a fi mai bine placute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai intai, sa fie izvorate din iubire sincera fata de Dumnezeu si de aproapele. Femeia vaduva care a daruit la templu doi banuti, singurii pe care-i mai avea, trece mult inaintea bogatilor care puneau sume mari in cutia templului, dar numai de ochii lumii (Marcu 12, 42-44). Darul facut aproapelui, cuvintele de mangaiere si impacare care ies dintr-o inima lipsita de iubire, nu pot avea o buna inraurire, precum spune aceasta, minunat, Sfantul Apostol Pavel: “De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator… Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste” (I Cor. 13, 1, 3).
In al doilea rand, faptele milosteniei nu trebuie facute din interes, spre a fi vazute si rasplatite de oameni (Matei 6, 2-4). In al treilea rand, ele trebuie facute oricarui om aflat in nevoie, fara nici o deosebire (Luca 10, 36-37). In al patrulea rand, trebuie sa daruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevarata nevoie, potrivind ajutorul dupa trebuintele lui. Asa, de pilda, nu vom da unui lenes de mancare, caci, cum porunceste Sfantul Apostol Pavel: “daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance” (II Tes. 3,10). Totusi si fata de cei lenesi avem datorii de milostenie, dar cautand sa patrundem in acea latura a sufletului lor care sa-i vindece de lene.
Ce rasplata fagaduieste Dumnezeu celor milostivi?
Dumnezeu ii va milui, adica le va ierta pacatele, la judecata de apoi, caci, precum spune Sfantul Apostol Iacov: “Judecata este fara mila pentru cel care n-a facut mila. Si mila biruieste in fata judecatii” (Iacov 2, 13); sau, cum zice Sfantul Apostol Petru: “dragostea acopera multime de pacate” (Petru 4, 8). Ca virtutea milosteniei este cat se poate de pretuita, se vede lamurit din cuvintele Mantuitorului despre judecata de apoi, in care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales rasplatiti (Matei 25, 32-46).